I moved!
Iun
26
Fringe – A television drama centered around a female FBI agent who is forced to work with an institutionalized scientist in order to rationalize a brewing storm of unexplained phenomena. Noul proiect al lui J.J. Abrams si Alex Kurtzman, care deja au pe cv-uri produse precum Alias, The Island, MI: III,Transformers si noul Star Trek. Descris peste tot ca fiind noul X-Files (scrisoarea mea de dragoste), pe cand el de fapt nu este nicidecum asa. In lipsa de altceva am aruncat si eu ochii pe pilotul acestei serii ce va debuta in septembrie. Pentru inceput mentionez titlurile foarte haioase din el – facute 3D ca-n primul Spidey, camera jucandu-se cu diverse miscari in jurul ‘blocurilor’ de text. Distributia este foarte buna, actorii find alesi numai unul si unul (… cu exceptia lui Joshua Jackson), dar nu este vizibila nicio omogenitate, este un mare kitsch de actori buni care nu acel ’spark’ intre ei: Anna Torv, John Noble, Lance Reddick, Charlotte Rampling. Premiza e decenta, nimic revolutionar, are un pacing bun, editarea e excelenta, iar muzica la fel de sinistra ca-n Lost. Din pacate, povestea si personajele sufera cumplit. Abrams trebuia sa-l numeasca Alias II deoarece asta pare sa fie rezultatul – rolul personajelor principale (care sunt de carton) e de a opri experimente stiintifice ce se dovedesc a fi devastatoare pentru societate, spre deosebire de X-Files unde se investiga existenta lor. Dupa pilot, Fringe pare sa fie un esec, o clona ieftina a lui Alias cu actori si personaje mult mai putin captivante.
True Blood – The series follows Sookie Stackhouse, a barmaid living in Louisianna who can read people’s minds, and how her life is turned upside down when the Vampire Bill walks into her place of employment two years after vampires ‘came out of the coffin’ on national television. Noul proiect al lui Alan Ball (American Beauty, Six Feet Under) care va debuta in septembrie. Daca premiza asta ridicola imbecila idioata cretina nu v-a tinut deoparte, atunci pilotul o va face. Poveste imbecila, personaje idioate, dialog cretin, accente deranjante, efecte ridicole, muzica stupida, o intreaga mitologie distrusa. Sa-ti fie rusine, Alan…
Se pare ca Dollhouse e singura speranta ramasa pentru TV anul viitor. Dar, fiind aceeasi echipa mirobolanta din Angel (Joss Whedon, Eliza Dushku si Amy Acker), nici nu ma indoiesc ca va fi grozav!
Iun
26
Unde ramasesem? Ah, da, sesiunea, ocazia cu care am devorat filme/seriale intr-un ritm chiar mai vivace decat de obicei. De data asta am ’savurat’ placerile vinovate… care de fapt nu produceau nicio placere – dupa ce-am promis sa renunt la Alias, am vazut mirobolantul Angel asadar si pe adorabila Amy Acker. Dupa moartea tragica lui Fred si venirea pe acel plan terestru a Illyriei, ramasesem, evident, cu o mica pasiune pentru Amy asa ca am urmat-o in sezonul cinci din Alias unde era un ‘Big Bad’. Asadar, pana la urma, am vazut si sezonul cinci al seriei, am dus seria la finalul ei bine-venit. Cu adevarat bine venit. Pe cat de bune au fost primele doua sezoane si pe cat de proaste au fost urmatoarele doua, sezonul final a fost extrem de bland – fara sare, piper, pic de actiune, drama sau suspans. Niciun twist nu mai producea efectul scontat, nimic nu mai parea ‘nou’, totul deja fusese elaborat in primele sezoane. O mare dezamagire, iar scenele lui Amy au fost rare ca sa salveze ceva. Good riddance.
Apoi, continuand in modul meu tipic masochist, am vazut sezoanele 6 si 7 (ultimele doua) din Buffy. Atat de mare mi-era ambitia de-a evita invatarea pentru examene. Prima mea recenzie la el fusese concisa si corecta – prost, prost, prost. Actori lipsiti de talent, personaje oribile, actiune, de cele mai multe ori, cretina, plotting lamentabil si povesti stupide. Un dezastru… pe care continuam sa-l vad ca sunt dependent de suferinta. In sezoanele 6 si 7 povestile devin din ce in ce mai imbecile (iar ‘Big Bad’-ul din aceste sezoane e pur si simplu deplorabil, si-a batut Joss joc de serial…mai mult chiar decat de obicei), personajele din ce in ce mai unidimensionale (right, stiu, unidimensional exista numai in teorii ale fizicii si in realitate vorbim de bidimensional, dar asa suna mai bine) si mai, hai sa recunoastem, stupide. O pierdere imensa de timp intreaga serie, un crap-fest la fel de penibil ca si After Dark Horror Fest-ul la care m-am supus zilele trecute). Corect, era ceva ce insa ma tinea distrat, oricat de minor ar fi: in sezoanele 1-3 erau Angel si Cordelia Chase, iar (dupa ce astia doi au plecat in propriul lor spinoff) in sezoanele 4-7 Spike (care a plecat si el in spinoff dupa sezonul 7, cel final al seriei). Aceste trei personaje imi provocau intr-un episod mai mult amuzant decat toate celelalte personaje intr-un intreg sezon. Good riddance.
Apoi au aparut, intr-un final, si dvdurile de la sezonul 1 din Burn Notice si Mad Men, plus sezonul 6 (ultimul al seriei) din The Dead Zone, sezoanele 3-5 din Twilight Zone-ul original (acum abia astept luna octombrie cand apare, in sfarsit, si Night Gallery pe dvd) si sezoanele 3-6 din Northern Exposure (acestea inca se afla la Alex). Numai NE n-am apucat sa (re)vad in rest am savurat deja toate bunatatile mentionate. Deocamdata nu mai am in ce sa-mi infig dintii asa ca o sa continui cu retrospectiva horror dupa care va urma o perioada cu (always awesome) Alain Delon si Catherine Deneuve, in speranta ca voi pleca cu programul Erasmus in septembrie 2009.
Iun
26
… si a trecut o luna de la ultimul post pseudo-serios. Ei bine, am terminat cu sesiunea. De o saptamana chiar. Dupa realizarea c-am invatat ceva mai bine de 800 de pagini in ultima luna si urmeaza sase luni de distractie, am crezut c-o sa fie ca la sfarsitul din Breakfast Club – eu mergand voios alaturi de doua-trei persoane care nu ma urasc spre Phoenix in timp ce Little Green Bag a lui George Baker era pe fundal, dar n-a fost asa, ci cum a zis T. S. Eliot acum 83 de ani: Not with a bang but a whimper. Nicio exuberanta notabila, nicio exaltare sufleteasca. O slaba euforie in timp ce terminam un six pack in timp ce continuam maratonul horror si-atat. Asadar, sesiunea, sesiunea neinduratoare – au fost examene usurele (engleza, sociologie, institutii de drept public), examene medii (institutii politice, civil, administrativ) si examene groaznice (istoria dreptului romanesc, logica juridica). La cele doua din urma s-a picat in proportii ridicole (>60% din toti), iar cei care chiar au trecut au luat note lamentabile (am prins nota sase la ambele… si s-a dovedit a fi una din cele mai mari note date). Vorba din scuttlebutt e ca restantele/maririle de note din toamna vor fi si mai dureroase… daca nu se aplica un mic ajutor profesorului.
Just when I thought I was out… they pull me back in. Asadar nu se terminase. Vroiam doua saptamani sa pot termina in liniste maratonul horror, dar nici atat nu mi-au putut da. Asadar ne-au chemat luni la amfiteatru, subiectul intalnirii nefiind cunoscut. Ei bine, aparent sunt obligati sa facem si practica. Nu ca ne-ar fi spus cineva vreodata de asta sau ar fi aparut pe vreun calendar/program/orar/la o discutie cu profii. Doua saptamani de practica juridica la Judecatoria Constanta incepand cu data de 30 iunie, fie la Arhive, fie la tribunal. Eu personal sper sa ma introduca la arhive, nu doar pentru ca sunt un mizantrop shikker, dar si pentru ca asasinarea lui JFK imi da batai de cap de ceva vreme, asa as avea ocazia sa vad ce-i ce. Macar a iesit si ceva bun din acea zi de luni – m-am coordonat cu Mishu (bff, ax wielding maniac, all around good guy) si-am avut parte de mult asteptatul horrorfest (care din pacate a fost redus la doar doua filme din motive logistice, elaborarea mai tarziu). Dura prea mult sa ajunga el la Navodari, asa ca, fiind deja in oras, am ajuns eu la el si, intre beri, chipsuri, popcorn si prajituri, am oferit color commentary la Texas Chain Saw Massacre (originalul, evident, nu sequel-urile si remake-urile cretine, dar totusi distractive) si Suspiria (am parcus din retrospectiva mea faza vamps, wolves, freaks, cadrul italian (Bava Sr/Jr, Fulci, Argento) si cadrul gore (iar torture-pr0n interzis din colectia mea, desi am avut neinspirata idee de-a viziona filme din filmografiile Edmonds si Franco), momentan fiind in faza slasher (Dead Teenager Movies) de aproape doua saptamani, faza care e foarte vasta, desi extrem de limitata in idei) – vroiam sa-l initiez un pic si pe el deoarece e un pic retardat cinematografic.
…si dupa astea – aflarea de practica, doua comedii romantice si trei beri, m-am dus la interviul pentru slujba. Am ajuns la o intelegere si, de pe 10 iulie, se pare ca incep munca la un magazin de haine ce se va deschide atunci in Mamaia Nord (zona satului de vacanta).
I dig your little laugh and I’m lovin’ your quick wit
I even love it when you’re fakin’ it
Iun
10
– subtext? the guide to the mind of Quentin Tarantino –
O retrospectiva asiatica, incepand cu genreul wushu, continuand cu genreul wuxia si sfarsind cu ‘trilogia razbunarii’ a lui Chan-wook Park (lasand retrospectiva John Woo pentru alte data). Pe scurt… voi vorbi despre The Chinese Connection (Fist of Fury) (1972), Way of The Dragon (1972), Enter the Dragon (1973), Five Shaolin Masters (1974), Crazy Shaolin Disciples (1985), Executioners from Shaolin (1977) si Five Deadly Venoms (1978), culminand cu Kung Fu Hustle (2004) in prima categorie, Crouching Tiger, Hidden Dragon (2000), Musa (2001), Hero (2002), House of Flying Daggers (2004) si Curse of the Golden Flower (2006) in a doua categorie, si, evident, Sympathy for Mr. Vengeance (2002), Oldboy (2003) si Sympathy for Lady Vengeance (2005) in ultima categorie. Sa-ncepem.
Iun
01
Demential easter egg. Sabie rara? Scut de colectie? Ceva mult mai bun de-atat – geniala si adorabila scrisoare periodica trimisa de un minion al raului mamei sale! Titan Quest Immortal Throne coders ftw!
LE: heroboy tocmai ajuns in Egipt.
Mai
29
Firefox 3 pimped out la extrem (tema este Phoenity Modern). Mai rapid, sigur, elegant si extrem de util.
Mai
26
– Moonlight (S1) – varianta actualizata de Forever Knight. Da cu piciorul la intreaga mitologie cu care ne-am obisnuit, asadar nu e nici pe departe atat de bun ca Angel, dar e combinatie cvasi-reusita de drama, mister si ceva umor, asemanandu-se cu New Amsterdam, si el recent anulat. Povesti ok, un pic prea previzibile uneori, dar inca distractive. Distributia e excelenta, Alex O’Loughlin, Sophia Myles si Jason Dohring facand roluri bune (in special cel din urma). Shannyn Sossamon, oricat de adorabila ar fi insa, e un miscasting grav.
– Angel (S1-5) – pur si simplu grozav. Povesti mirobolante (prima jumatate a S1 fiind pur noir, s2 si s3 drama si actiune, s4 o dovada superba ca mitologia e intotdeauna mai buna – un sezon intreg ocupat cu o singura tema – o apocalipsa, s5 fiind renuntarea la acel sir de episoade pur-mitologice (in care daca pierzi unul nu mai intelegi nimic din urmatoarele) si doar abordarea monster of the week, iar ajutat de venirea lui Spike si Harmony, asta a devenit cel mai amuzant sezon al seriei), o distributie perfecta (David Boreanaz, Charisma Carpenter, Amy Acker, Andy Hallett), atmosfera ideala (Millennium), flashbackuri mai bune decat cele din Lost, si, poate cel mai important dintre toate, intensitate si profunzime (teme de umanitate si moralitate sunt dezbatute in fiece episod). Cinci sezoane vazute in cinci zile, un record propriu. Si ziua urmatoare toate nuvelele grafice canonice aparute (After the Fall e chiar destul de bun, fiind si singurul post-Not Fade Away). Action, adventure, drama, fantasy, comedy. Legen-dary!
– Buffy the Vampire Slayer (S1-5) – prost, prost, prost. Habar nu am cum Angel a reusit sa iasa din mintile celor care au facut si asta. Prost, prost, prost.
Cum de am reusit vrut sa indes 10 sezoane complete (22eps de 40min) si un sezon de 16 episoade in mai putin de doua saptamani? Ei, bine, stiti motivul. Sesiunea. Opt examene, cinci ramase (deja am strans doi de zece si, la examenul de azi, cel mai probabil un sapte, ca scarba (proful de logica juridica) a facut niste subiecte odioase si ne-a lasat la lucru doar 30min. Oh, well, pentru asta e luna septembrie – restante si mariri de note. Incet, incet, reusesc sa-mi imbunatatesc sansele de-a primi acea bursa Erasmus (si incep sa inclin spre Paris, nu Lille, vazand ca bigbro se muta si el acolo la his important other). Acum doar sa reusesc sa conving profesoara cu care-am plecat in proiectul Leonardo in Palermo sa nu ma stranga de gat sa-mi scrie o recomandare si sa gasesc cateva ONG-uri la care sa voluntariez sa-mi pot pune in portofoliu. Si se mai spune ca imaginea nu este totul…
Mai
08
L-am evitat cat am putut (nu parea promitator), dar prin februarie anul trecut am avut un pic prea mult timp liber (stiti doar cum e cand esti clasa a XII a) asa ca m-am apucat sa-l vizionez. Pentru inceput am vizionat primele doua sezoane dupa care am concluzionat ca e un spy-fi extrem de improbabil, dar distractiv si uneori chiar bine scris, desi twisturile ma scoteau din sarite (deci era… Mission Impossible pe steroizi). La sfarsitul primului sezon se reinventase, iar la sfarsitul celui de-al doilea sezon isi daduse intreaga lume peste cap (Sydney rapita si sechestrata timp de doi ani, perioada la sfarsitul careia toti presupusesera ca era decedata asa ca, cu greu, incepusera sa-si refaca viata). Apoi intr-un maraton record (am inceput dimineata si nu m-am culcat pana n-am terminat, deci ~07am-12pm) am vazut sezonul trei.
Numeroase conspiratii, tradari, minciuni si chiar doppelgangeri? Dragut pana intr-un punct, desi lenea scenaristiilor incepea sa fie deranjant de evidenta – inteleg ca nu poti crea un univers cu o viziune strict dihotomica, dar ca jumatate din distributie sa-si schimbe aliantele in fiecare episod nenorocit? Surse de informatii care permanent joaca pe degete pe toti ceilalti, dar sunt pastrate in joc. Gesturi imbecile ale personajelor principale motivate de lenea scenaristiilor de a schimba tipii rai. Rezonabil pana intr-un punct. Cu ceva tragere de inima m-am apucat de sezonul patru. Iarasi reinventarea seriei – desfiintarea unor organizatii, construirea altora, refacerea unor echipe, suna promitator, chiar daca personajele imbecile pur si simplu inchid ochii la tot ce s-a intamplat in anii precedenti. Am renuntat dupa doar opt episoade, nu mai puteam rezista, scenaristii se bagau permanent in colturi, ducand povestea intr-un loc si apoi vazand ca nu are absolut, absolut, absolut niciun sens, pur si simplu uitau de asta si treceau mai departe in episodul urmator ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (printre altele cel mai evident al sfarsitul sezonului trei, cand Syd gaseste actele ce dovedeau ca Jack… ei bine, stiti voi, si daca nu, mai bine nu zic). Am zis adio si credeam ca asa va fi.
Insa zilele astea am realizat ca eu chiar nu mai am ce sa vad (e trist cand in mijlocul unor retrospective, in timp ce citesti despre istoria unui genre, criticile, eseuri despre evolutie si vezi liste pe care sunt notate filme cu adevarat obscure, aproape imposibil de gasit pe care tu insa le-ai vazut de cateva ori deja si le ai in colectie (s-a intamplat la maratoanele noir, wushu, western, si, cel mai recent, la cel horror)), asa ca am luat restul sezonului patru din Alias si m-am pus de vizionat. Ceea ce a urmat a fost o serie de storyline-uri ilogice, irationale si de-a dreptul imbecile – Nadia, Elena, Irina, zombi, Vaughn. Abia dupa ce-am terminat sezonul 4 (care duce la sfarsit intreaga mitologie cu Rambaldi prin unirea artefactelor si crearea unei lumi 28 Days Later…) si-am vazut cum vor sa reinventeze iarasi seria (in ultimele zece secunde ale season finale il vedem pe Vaughn marturisind lui Syd ca el nu este de fapt cine pretinde sa fie… dupa care sunt atacati) am realizat ca, de fapt, seria, asa cum se vroia initial, s-a sfarsit dupa sezonul doi, iar din sezonul trei pana in prezent pusese deoparte barierele si se transformase intr-un fantasy soap extrem de bine facut. Astea fiind spuse, concluzionez ca e amuzant, distractiv si placut de vazut, atata vreme cat nu aplici vreun pic de logica la el… deci vazandu-l cu aceleasi asteptari ca la Blood Feast sau Versus – simpla dorinta de a fi distrat.
Mai
06
– New Amsterdam (S1) – A New York homicide detective is cursed with immortality. O combinatie intre Quantum Leap si Highlander, dar notabil mai bine scris, mai cinic, mai amuzant, personaje care nu sunt caricaturizate, povesti interesante, o distributie grozava (the new guy; Zuleikha Robinson aka Yves Adele Harlow aka Gaia; Alexie Gilmore aka Sara Tancredi light; Susan Misner aka Alison Humphrey, versiunea hardcore). Nu e procedural, e doar o combinatie reusita de drama, mister si ceva umor.
– Burn Notice (S1) – A spy recently disavowed by the US Government uses his Special Ops training to help others in trouble. Absolut delicios – inteligent scris, povesti proaspete ce abunda cu umor negru, twisturi grozave, o distributie mirobolanta (Jeffrey Donovan, Gabrielle Anwar, Bruce Campbell). Actiune, drama si revigorarea unui genre suprasaturat cu clisee. Si cireasa din varful tortului de minunatie ce este acest serial? Tricia Helfer aka #6 aka heaven-on-earth va face parte din distributia sezonului doi in rolul intermediarului ce-l joaca pe Michael.
– Ashes to Ashes (S1) - succesorul lui Life on Mars, acum o tipa in rolul principal, trimisa in 1981 in perioada in care parintii sai au fost ucisi. Am vorbit in randuri repetate despre cat de buna a fost seria originala. Ei bine, asta a fost o dezamagire completa. Povestile au fost foarte slabe, ireal de plictisitoare si seci, lipsite de umorul negru pe care l-am iubit la original, lipsite de contrastul dintre generatii ce ma fascina, lipsite de temele morale si de atasarea personala, lipsite pana si de muzica superba pe care am avut-o prima oara. Nesperat de departe de calitatea seriei originale, AtA dezamageste si deprima.
– The Shield (S1, 2) – The story of in inner-city Los Angeles police precinct where some of the cops aren’t above breaking the rules or working against their associates to both keep the streets safe and their self-interests intact. Na, nu suna promitator, dar in distributie erau trecuti CCH Pounder si Michael Chiklis asa ca am sarit la ocazie. Mare, mare greseala. O serie politista absolut ridicola – povesti stupide ce alterneaza intre tampit si absurd, personaje unidimensionale ce alterneaza doar intre starea de imbecil si imbecil v2.0, pseudo-drama stupida, mister si umor ce lipsesc cu desavarsire. Si totusi acum se filmeaza sezonul 6, in timp ce My So-Called Life a fost oprit dupa un sezon, Dead Like Me si Rome dupa doua, Deadwood si Veronica Mars dupa trei. Voi, aia naivi ce credeti in concepte fictive precum dragoste sau justitie, acum ar trebui sa va lasati capul de rusine.
– Supernatural (S1, 2, 3) - After the mysterious disappearance of their father, two brothers seek out and combat paranormal and supernatural events to figure the meaning linking their mother’s death whom was killed years earlier by a malevolent poltergeist. O combinatie intre Buffy si Blade, dar fara Read the rest of this entry »
